Venirea Domnului este
aproape: să ne bucurăm!
Lecturi biblice: Isaia 35,1-6a.10; Iacob 5,7-10; Evanghelia Matei 11,2-11; lecturi biblice
Omilie
La intrarea în liturgie stă un text luat din Scrisoarea către Filipeni în care apostolul Paul ne îndeamnă să ne bucurăm: „Bucuraţi-vă mereu în Domnul! Iarăşi vă spun: bucuraţi-vă! Domnul este aproape!” (Fil 4,4-5). „Bucură-te” este un termen folosit de îngerul Gabriel când a salutat-o pe Maria la „Buna-Vestire”: „Bucură-te, o, plină de har, Domnul este cu tine!” (Lc 1,28). Însă apostolul motivează afirmând: „Domnul este aproape!”. Această duminică a treia din Advent este numită gaudete în latină, adică „bucurați-vă”, căci Domnul este aproape! În lecturi este cheiea de a înțelege verbul „a veni”, destinat Domnului și darurilor sale de mântuire. Profetul Isaia anunță „venirea” lui Dumnezeu, adică intrarea în lume a gloriei Domnului, care aduce renașterea naturii și vindecarea omenirii. Evanghelia se concentrează asupra întrebării a celui „care va veni” – Mesia – și asupra semnelor de renaștere care însoțesc venirea. A doua lectură reia tema „venirii” lui Dumnezeu în lume și o asociază cu capacitatea de așteptare răbdătoare, care trebuie să caracterizeze comunitatea creștină, fără a se descuraja sau fără oboseală, știind că venirea Domnului este aproape, chiar dacă nu poate fi calculată după criteriile timpului și ale așteptării omului. Domnul va veni și tot adevărul va ieși la lumină!
Profeții sunt cei care citesc istoria lumii din perspectiva lui Dumnezeu. În lectura întâia, profetul Isaia (Is 35,1-6a.10) descrie sfârșitului acestei mici „apocalipse” [cap. 34-35]. În urma separării națiunilor, Israelul va avea libertate: e întoarcerea tuturor celor risipiți în patria lor. Chiar și deșertul va înflori și va fi acoperit de o mare vegetație, egală cu cea din regiunile de coastă: „Să tresalte de bucurie pustiul şi pământul uscat; să se veselească stepa şi să înflorească precum trandafirul! […] Vor vedea gloria Domnului”(v. 1.2). E evenimentul manifestării măreției lui Dumnezeu! Profetul descriere mântuirea lui Israel. Imaginile sunt: deșertul înflorit, cântecul vesel, viziunea gloriei Domnului, la fel ca și deschiderea ochilor orbilor și vindecarea șchiopilor: „atunci se vor deschide ochii orbilor şi urechile surzilor se vor destupa; atunci şchiopul va sări ca un cerb” (v. 5-6). Ceea ce este diferit în reformularea tradiției sunt imaginile întoarcerii în Sion care au fost extinsă mult dincolo de situația istorică concretă: este „drumul larg” numit „calea sfântă” – „cei eliberaţi de Domnul se vor întoarce şi vor veni în Sion cu strigăte de bucurie; o veselie fără sfârşit va coborî asupra lor, bucuria şi veselia îi vor urma, iar amărăciunea şi suspinul se vor îndepărta” (v. 10). Salvarea nu este pur și simplu eliberarea din captivitatea babiloniană, ci mai degrabă o participare la noua creație a lui Dumnezeu. Profetul preia această temă: „tristețea și plânsul vor dispărea”. Nici o frică! Curaj celor descurajați! Dumnezeu va veni, îi va doborî pe adversari și îi va salva pe ai săi. Atunci vor dispărea chiar și bolile, pentru că natura va fi reînnoită complet. Este „calea sfântă” în atmosferă de Advent! Fecioara Maria, așa cum a „purtat” mântuirea lumii, îi va conduce pe oameni la Isus, întrucât venirea sa face să strălucească asupra lor fericirea veșnică. Domnul îi va prezinta Tatălui în „ziua de apoi”, când el va veni în gloria sa și va aduce „răsplata” divină.
În lectura a doua este îndemnul apostolului Iacob (Iac 5,7-10): „fiţi îndelung răbdători până la venirea Domnului!” (v. 1). Trăim într-o lume în care urmărirea binelui este ucisă de stăpânii profitului cu forța brutală a armelor sau violența legii construite după măsura lor. Este nevoie de înțelepciune și multă răbdare, înțelese nu ca resemnare, ci ca rezistență și perseverență hotărâtă, mai ales în timpuri dificile precum ale noastre. Acest lucru nu este imposibil. Timpul nostru ne oferă nenumărate exemple de oameni care rezistă până la moarte: sunt indicatoare de lumini în noapte, până când se face ziuă. Apostolul ne prezintă figura agricultorului: el lucrează pământul cu răbdare, așteptând roadele care vor veni, după ce „ploile timpurii și târzii” au irigat ogorul. Continuă să semene cu răbdare, chiar și după o furtună devastatoare. „Fiţi şi voi îndelung răbdători, întăriţi-vă inimile, pentru că venirea Domnului este aproape!” (v. 8). Este perseverența răbdătoare a creștinului! E un act de curaj și tărie ce este înrădăcinat într-o inimă locuită de Duhul Sfânt.
În Evanghelia după Matei (Mt 11,2-11), Ioan Botezătorul este închis în fortificația Maherus [Machaerus][1], situat pe vârful unei coline înalte (1.100 m), din actuala Iordanie, la 25 km de la varsarea râului Iordan, în estul Mării Moarte, pentru că i-a spus lui Irod Antipa adevăruri despre relația sa ilegitimă cu Irodiada, soția fratelui său, Filip. Ioan trece printr-o criză de credință. În închisoare, se bucura de o anumită libertate pentru că Irod îl stima: putea să-și vadă ucenicii și care îi spuneau ce a zis și ce a făcut Isus. Dar nu părea să fie în conformitate cu mesajul și tipul de mesianism imaginat de Ioan. Anunțase „împărăția lui Dumnezeu” foarte aproape, dar o văzuse dur: „securea este deja pusă la rădăcina pomilor; deci, orice pom care nu face rod bun va fi tăiat şi aruncat în foc. […] El are în mână lopata de vânturat şi va curăţa aria: grâul îl va aduna în grânarul său, iar pleava o va arde în focul care nu se va stinge” (Mt 4,11.12). E „ziua judecății!” Dar Isus intră în casele oamenilor, mânca cu păcătoșii, un lucru nemaiauzit: amintiți-vă că legea interzicea și salutul. Pentru evrei, a mânca împreună la aceeași masă avea o valoare simbolică ce mărturisea prietenia, iubirea, împărtășirea vieții cu altul. Și cum poate Isus să fie Mesia dacă nu respectă regulile religioase? Cum să restabilească ordinea și să ceară dreptate dacă își permite să se împrietenească cu păcătoșii? Aceste întrebări erau prezente în mintea lui Ioan. Își trimite discipolii la Isus cu o problemă de nesiguranță: „Tu eşti cel care trebuie să vină, sau să aşteptăm un altul?” (v. 3). Domnul nu îi răspunde direct; îi amintește de semnele miraculoase culminând cu săracii, umiliții și marginalizații și citează o serie de vindecări: „atunci se vor deschide ochii orbilor şi urechile surzilor se vor destupa; atunci şchiopul va sări ca un cerb şi limba celui mut va striga de bucurie” (v. 5-6). E profetul Isaia, din prima lectură. Isus încheie: „Fericit este cel care nu se scandalizează de mine!” (v. 6). E iubire scandaloasă, care, în loc să-i ardă pe păcătoși, așa cum a anunțat Ioan, se așază la masă cu ei... Domnul nu aduce pedeapsa lui Dumnezeu, ci milostivirea sa. Avem tendința să ne facem propria idee despre Dumnezeu!...
Isus amintește despre Ioan Botezătorul, de profețiile sale și de mesajul său plin de bucurie: „Ce aţi ieşit să vedeţi în pustiu?” (v. 7). Domnul laudă statornicia și austeritatea lui Ioan: nu e o trestie, nu e îmbrăcat în „haine moi”; e candela la lumina căreia ascultătorii săi au vrut să se bucure puțin: e „făclia care arde şi luminează, iar voi aţi voit să vă bucuraţi un ceas la lumina lui” (In 5,35). El este în fruntea profeților, căci are „duhul lui Ilie” și îl anunță pe Isus. Nu este suficient să ne oprim la Ioan; trebuie să mergem la Domnul, pentru că „cel mai mic din împărăţia cerurilor este mai mare decât el” (v. 11). Discipolul lui Isus este mai mare decât Ioan Botezătorul, pentru că era din „Vechea Alianță”. Cristos a venit să „slujească” și să-și dea viața ca răscumpărare pentru mulți! Să ne bucurăm de „venirea” lui, căci este „aproape!”
[1] Maherus [mαχαιροῦς, din greacă veche este tradus „sabie” de lupta, avand lama puțin inconvoiata] este o fortificație aflată într-o zonă înaltă, pe un deal unde invaziile din est puteau fi observate cu ușurință de acolo (Machaerus Panorama - Maherus - Wikipedia).
