† Duminica a 3-a a Paştelui [B]: Mărturia dată Domnului și lumii întregi [14 aprilie 2024]

„Priviți mâinile mele...”

 Mărturia dată Domnului și lumii întregi

pr. Isidor Chinez (14 aprilie 2024) 

Lecturi biblice: Faptele Apostolilor 3,13-15.17-19; 1Ioan 2,1-5a;  Evanghelia Luca 24,35-48; lecturi biblice

Omilie

Este duminica mărturiei dată Domnului ce pătrunde din ce în ce mai mult misterului pascal. Este kerygma sau proclamerea anunțului că Isus mort a înviat ce cere o schimbarea: „convertiţi-vă şi întoarceţi-vă pentru ca păcatele voastre să fie iertate” (Fap 3,19). Este viața trăită: e un criteriu de apartenență la Dumnezeu, „păstrând cuvântul lui” (1In 5,2), pentru a ajunge la mărturie: „voi veţi fi martorii acestor lucruri” (Lc 24,48). Este calea vieții creștine, în toate componentele sale; este un drum care, în lumina pascală, dobândește un sens aparte, fiindcă este mărturisirea în Dumnezeu Creatorul și dătătorul vieții, care are puterea de a-l învia pe Isus mort și, în Cristos, orice viață este transformată într-o mărturisire a iubirii sale. Domnul înviat apare din nou și le explică apostolilor ce spun Scripturile despre el, făcându-i martori. Prima lectură și evanghelia preiau tema morții pe cruce și explicit profețiile Vechiului Testament cu privire la Isus. Se relatează – în lectura întâia – discursul lui Petru după Rusalii când vindecă un olog nu prin puterea sa: „dar Dumnezeu l-a înviat din morţi pe acesta căruia noi îi suntem martori” (Fap 3,15). Apostolului Ioan afirmă că Cristos „este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre” (1In 2,2). Distrugerea trupului uman al lui Isus istoric, corespunde nimicirii întregii omeniri păcătoase, asumată și sintetizată în el însuși în „întrupare”. „Omul cel vechi” devine prin botez un „om nou”. Rezultatul: este mort împreună cu Cristos, eliminat pentru totdeauna prin moartea pe cruce. În evanghelia de astăzi, sfântul Luca ni-l prezintă pe însuși Domnul ce le-a apărut la doi dintre discipoli săi pe drumul Emaus-ului, care l-au recunoscut la „frângerea pâinii”, și cei unsprezece apostoli, care nu-și dădeau seama că este Isus, ci îl considerau un „străin”: „speriaţi şi cuprinşi de teamă, credeau că văd un duh” (v. 37). Domnul le-a explicat că evenimentele pătimirii și morții nu sunt altceva decât împlinirea Scripturilor care se referă la el. Este duminica mărturiei dată lui Cristos și lumii!

† Duminica a 2-a a Paştelui [B]: Credinţa se întemeiază pe ascultarea cuvântului [7 aprilie 2024]

 

Isuse, am încredere în tine! 

[Duminica milostivirii]

Credinţa se întemeiază pe ascultarea cuvântului

pr. Isidor Chinez (7 aprilie 2024) 

Lecturi biblice: Faptele Apostolilor 4,32-35; 1Ioan 5,1-6; Evanghelia Ioan 20,19-31; lecturi biblice 

Omilie

Liturghia Cuvântului de astăzi, din timpul pascal, se concentrează pe evenimentul învierii: apariția Celui Înviat și viața primei comunități creștine. Prima lectură relatează un rezumat al stilului de viață al comunității: „mulţimea celor care au crezut era o singură inimă şi un singur suflet”; „aveau toate în comun” (Fap 4,32). Pentru Biserica primară, învierea lui Isus nu este doar un articol de credință, dar o forță creatoare de fraternitate. Evanghelia prezintă apariția lui Isus în cenaclu [în cei trei ani liturgici A B C]: în „prima zi a săptămânii, deşi uşile locului în care erau discipolii, de frica iudeilor, erau încuiate, a venit Isus, a stat în mijlocul lor şi le-a zis: «Pace vouă!» Zicând aceasta, le-a arătat mâinile şi coasta. Discipolii s-au bucurat văzându-l pe Domnul” (In 20,19-20). Cristos a înviat, dar oamenii, nu par a fi pe deplin convinși! Experiența apostolilor o dovedește: Toma lipsește… Sunt momente de crize, dar trebuie rezolvate într-o mărturisire de credință reînnoită. A doua lectură prezintă experienţa creştină ca o biruinţă asupra lumii obţinută prin credinţă: „aceasta este victoria cu care a învins lumea: credinţa noastră” (1In 5,4). Credința înseamnă a-l recunoaște pe Isus ca Fiului lui Dumnezeu. O legătura între cele trei lecturi este clară: anunțul Celui Înviat dă nașterea comunității creștine care învige lumea cu credința ei. Această credința se întemeiază pe ascultare cuvântului!

Sfântul Isidor din Sevillia, Etimologias - pdf - cărți

 

Santo Isidoro di Sevillia, Etimologias pdf: 

https://terminologiaarquitectonica.files.wordpress.com/2018/02/2004_san_isidoro_de_sevilla_etimologc3adas.pdf

† Duminica Învierii – Paștele: Proclamarea mântuirii – viața plină de bucurie învierii [31 martie 2024]

Petru și Ioan la mormântul gol.

 Proclamarea mântuirii – viața plină de bucurie învierii

pr. Isidor Chinez (31 martie 2024) 

Lecturi biblice: Faptele Apostolilor 10,34a.37-43; Coloseni 3,1-4; Evanghelia Ioan 20,1-9; lecturi biblice

Omilie

Învierea este viața plină de bucurie; este proclamarea mântuirii oamenilor, care își are rădăcinile într-un fapt istoric verificat și constatat. Astăzi este ziua învierii, ziua de Paști. Suntem chemați să reflectăm „cu genunchii minții plecați” la misterul istoric declarat și celebrat în liturgie. Cuvântul Domnului din ziua de Paști este caracterizată de relatarea evanghelică a mormântului gol (cf. In 20,1-9), care însoțit de textul din Fapte Apostolilor (cf. Fap 10,34.37-43) în care Petru mărturisește solemn, în casa lui Corneliu, că Isus a înviat din morți și oricine crede în el obține iertarea păcatelor. În a doua lectură apostolul Paul îi îndeamnă pe creștini să-și alipească strâns inima de cele cerești: „căutaţi cele de sus, unde Cristos şade la dreapta lui Dumnezeu; cugetaţi la cele de sus, şi nu la cele de pe pământ” (Col 3,1-2). Faptele bune nu pot lipsi: sunt o manifestare a vieții celei noi, sunt semne ale prezenței sale. Paștele este semnul bucuriei pentru cer ce se revarsă pe pământ. Să lăsăm să izbucnească bucuria și să strălucească în noi gloria celui înviat!

Pe Cruce, Dumnezeu a ales tragicul de Tereza-Brîndușa Palade [6 aprilie 2012]

 

        Isus și-a dus crucea pe umeri, de  Anatoly Shumkin.

De multe ori, creştinismul a fost asociat cu filozofia stoică din Antichitate. În fapt, se pot stabili anumite corespondenţe între terapia filozofică prin „exerciţii spirituale“ a lui Epictet şi Marc Aureliu şi versiunea creştină a exerciţiilor spirituale, canonizată în Occident de către sfântul Ignaţiu de Loyola. Detaşarea „filozofică“ faţă de propria viaţă, în perspectiva imensităţii lumii, antrenarea atenţiei pentru a rămâne concentrată asupra clipei de faţă, meditaţia in articulo mortis pentru dobândirea discernământului asupra celor mai înţelepte alegeri, practica examenului de conştiinţă pentru obţinerea auto-controlului, exerciţiul meditativ cu sprijinul imaginaţiei şi al reflecţiei discursive – toate aceste practici sunt comune atât tradiţiei stoice, cât şi spiritualităţii creştine (aceste practici au fost răspândite în creştinismul occidental mai ales datorită Exerciţiilor spirituale ale sfântul Ignaţiu de Loyola, fondatorul ordinului iezuit).

† Vinerea Sfântă: O, Cruce Sfântă, tu ne vei salva [29 martie 2024]

 O, Cruce Sfântă, tu ne vei salva

pr. Isidor Chinez (29 martie 2024) 

Lecturi biblice: Isaia 52,13-53,12; Evrei 4,14-16; 5,7-9;  Patima Domnului după Ioan 18,1-19,42; lecturi biblice

Omilie

Încă din cele mai vechi timpuri, Biserica nu celebrează Sfânta Litughie astăzi şi mâine. Stă în contemplaţie. În Triduum-ul Pascal creştinii meditează îndelung  cu emoție și admirație glorioasa pătimire a Domnului. Trădarea lui Isus, prinderea, condamnarea, execuţia lui pe vârful Golgotei ne introduc în centrul misterului suferinţei şi morţii răscumpărătoare. Biserica celebrează moartea victorioasă a lui Cristos care comunică oamenilor mântuirea. Liturgia de astăzi se află în întregime sub cuvintele acestea [pe care mare preot Caiafa le-a spus]: „este mai bine să moară un singur om pentru popor” (In 18,14). Împărtășim caracterul acestei observații: o, Cruce Sfântă, tu ne vei salva!

† Joia Sfântă: Faceți aceasta în „amintirea” mea [28 martie 2024]

 

Isus, învățătorul, slujind de Del Parson.

Faceți aceasta în „amintirea” mea

pr. Isidor Chinez (28 martie 2024) 

Lecturi biblice: Exod 12,1-8.11-14; 1Corinteni 11,23-26; Evanghelia Ioan 13,1-15; lecturi biblice

Omilie

Suntem în Triduum-ul Pascal. Este culmea anului liturgic ce începe cu Joia Sfântă, Vinerea, Sâmbătă și se termină în Duminica Învierii. Biserica sărbătorește și retrăiește Misterul Pascal al lui Cristos, adică moartea și învierea lui, și ne invită să ne întoarcem la izvorul credinței: Isus mort pentru păcatele noastre și înviat pentru a ne da viața divină și a ne face fii ai lui Dumnezeu prin botez.

Celebrăm Joia Sfântă dedicată „amintirii” sau „memoriei” ultimei cine a Domnului. Dintre numeroasele nume cu care a fost numită Euharistia, „frângerea pâinii” este cea care exprimă cel mai bine sensul și bogăția sacramentului. De ce primii creștini arătau admirație deosebită față de această expresie? Câte amintiri sau emoții trezesc?!... Masa poporului evreu începea totdeauna cu binecuvântarea pâinii. Capul familiei lua în mâinile sale o pâine, frângând-o le-a dat celor care stăteau împreună la masă. Nu putea fi mâncată înainte de a fi ruptă în bucăți și împărțită la toți cei prezenți. În această seară, la Ierusalim, s-a dat o semnificație nouă. În timpul ultimei cine, Domnul a luat pâinea, a mulțumit, a frânt-o și a dat-o discipolilor său zicând: „Acesta sunt eu. Luați și mâncați! Faceți aceasta în «amintirea» mea!” Cuvinte greu de înțeles!... Ucenicii le-au descoperit abia după Paști, căci este un mister. La sfârșitul „zilei”, Domnul rezumase în acel gest întreaga sa viață dată ca jertfă: el nu jertfise altceva decât pe el însuși. Este „consemnarea” sa ca persoana drept aliment: pâine care „se frânge” din iubire față de toți oamenii.